duminică, 15 mai 2016

Review fond de ten L'Oreal Accord Parfait

Prima dată am folosit Accord Parfait în urmă cu zece ani și țin minte că am fost foarte mulțumită de formula pe care o avea atunci fondul de ten de la L'Oreal. Am renunțat la acest fond de ten când a apărut L’oreal Matte Morphose, care la acea vreme mi-a plăcut și mai mult decât Accord Parfait.
Între timp am folosit alte fonduri de ten și am redescoperit Accord Parfait abia luna trecută, dar din păcate am fost dezamăgită de noua sa formulă.
Cu toate că în trecut, Accord Parfait avea acoperire medie și o consistență cremoasă, similară cu cea pe care o are acum Infallible, formula nouă mi se pare mult prea lichidă, cu un grad de acoperire mic și o rezistență redusă.
În zona T, acolo unde tenul meu mixt le ridică multe probleme tuturor fondurilor de ten, Accord Parfait nu face față deloc. Tenul meu începe să lucească după o oră de la aplicarea fondului de ten, în condițiile în care temperaturile nu au depășit 20 de grade în aprilie, iar după două, cel mult trei ore, Accord Parfait dispare complet de pe piele. Am folosit alternativ pudră pentru a fixa machiajul, prelungind astfel cu vreo două ore rezistența fondului de ten, dar și spray pentru fixarea machiajului, însă nici acesta nu a reușit să mențină prea mult timp fondul de ten pe pielea mea.
Accord Parfait se adaptează într-adevăr nuanței tenului, iar nuanța 1.5 N a fost perfectă pentru mine, acesta fiind și principalul motiv pentru care am renunțat foarte greu la acest fond de ten, în ciuda tuturor problemelor pe care le aveam cu el. Am încercat chiar și să combim Accord Parfait cu Infallible, dar texturile foarte diferite ale celor două fonduri de ten pur și simplu nu se potriveau. Apoi am încercat să aplic Infallible (nuanța 130) în zona T, iar Accord Parfait pe restul feței, dar diferența de nuanță mi s-a părut prea vizibilă.
Într-un final, am renunțat să mai caut alte soluții și am decis să-i mai acord o șansă și la iarnă, bineînțeles tot datorită nuanței care mi-a plăcut foarte mult.
Dacă ar fi să țin cont doar de modul în care Accord Parfait s-a comportat pe restul tenului meu aș spune că este mai degrabă un fond de ten potrivit tenurilor normale sau uscate, fără tendințe de îngrășare și fără imperfecțiuni sau pori dilatați.
Acoperirea mică nu m-a deranjat pentru că mă confrunt foarte rar cu un coșuleț, iar porii mei nu sunt foarte dilatați, dar rezistența foarte scăzută a fondului de ten și faptul că se transferă cu ușurința pe telefon m-au dezamăgit.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu